Dincolo de cuvinte: iubirea dintre Allan și Maitreyi

        

 

           Romanul „Maitreyi” a fost publicat pentru prima dată în anul 1933, aparținând literaturii interbelice. Fiind o scriere deosebit de complexă, „Maitreyi” se încadrează într-o varietate de categorii ale romanului: erotic, exotic, roman al experienței și de analiză psihologică. Acest roman modern s-a bucurat de un succes răsunător, atât în ceea ce privește reacția publicului, cât și cea a criticii literare.Astfel, descris de către Ionel Jianu drept „povestea unei iubiri”, „Maitreyi” a fost apreciat de către criticul literar ca fiind „o operă de o intensitate extraordinară, un tumult de viață, cu frământări adânci, tulburătoare prin neliniștea ei, prin avântul cu care este scrisă, prin înfiorarea evocărilor”. 

        De asemenea,  romanul surprinde o poveste de iubire profundă și intensă, în care relația dintre Maitreyi și Allan evoluează cu o sinceritate emoționantă. Maitreyi, în fața Pământului, îi face un jurământ solemn, promițând că va fi a lui Allan și nimănui altcuiva, că dragostea lor va crește la fel ca iarba ce răsare din pământ și că nimic nu va clinti legătura lor, nici măcar suferința. Acest jurământ, rostit cu o solemnitate pură, reflectă legătura lor profundă și dorința de a fi împreună în ciuda tuturor piedicilor. Pe de altă parte, Allan o privește pe Maitreyi cu o fascinație aproape  ,,somnambulică" , simțind cum sentimentele ei trec dincolo de el, unind două lumi diferite prin iubire și dorință.

Portretul personajelor Allan și Maitreyi

        

          Maitreyi, o fată cu o prezență puternică și enigmatică, era privită prin ochii lui Allan ca fiind „cea mai talentată și enigmatică fată din câte am cunoscut […]”. Îi părea o persoană mândră și uneori distantă, iar zâmbetul ei putea fi atât ironic, cât și plin de sarcasm, dar în același timp părea inocent și fragil. Era conștientă de diferențele dintre culturi și se simțea adesea mai puțin frumoasă în comparație cu oamenii albi, mărturisind că „aș vrea să fiu albă, nu se poate asta, nu e așa?”. Totuși, în fața lui Allan, păstra o voință puternică și o originalitate rară, fiind „ispititoare” și „neînchipuit de senzuală, deși pură ca o sfântă”. Prin felul ei de a fi, îl determina pe Allan să înțeleagă cât de superficial era la început, iar legătura lor a evoluat dintr-o simplă curiozitate în ceva mult mai profund și complex.

          În ceea ce-l privește pe Allan, el apărea ca un tânăr calculat și rațional, care încerca să înțeleagă lumea din jurul său printr-o lentilă europeană, dar care treptat era tot mai atras de misterul și profunzimea lui Maitreyi. Deși la început îi părea că o învață franceza și se angaja în acest schimb cultural cu intenții raționale, relația cu Maitreyi îl schimba. Allan era conștient că atitudinea lui îi provoca pe alții și chiar pe ea însăși, fiind uneori „mândru și disprețuitor”, dar și fascinat de pasiunea și caracterul ei puternic. El simțea că legătura lor era un amestec de dorință și prietenie, iar cuvintele sale dezvăluiau o iubire care îi părea atât de intensă, încât nu mai putea să o înțeleagă pe deplin: „o ascultam tot mai fascinat, până ce nu i-a mai pătruns înțelege cuvintele.” Allan încerca să împace rațiunea cu sentimentele, dar relația cu Maitreyi îi demonstra că inima nu poate fi mereu controlată, iar „unirea noastră va rodi”, cum spunea ea în jurămintele adresate Pământului, era o dovadă a legăturii lor speciale care depășea barierele culturale și sociale.

Despre personajele secundare ale romanului

        Printre personajele secundare care conturează universul romanului se numără părinții Maitreyiei și sora ei mai mică, Chabu. Tatăl, Narendra Sen, este prezentat ca un om cultivat și respectat, cu o gândire deschisă, dar totodată legat de valorile și rigorile tradiției. Allan îl admiră, numindu-l „un spirit superior”, însă în momentul în care descoperă iubirea dintre fiica sa și european, devine de neînduplecat, fapt ce arată loialitatea sa față de normele sociale și culturale ale Indiei. Soția sa, doamna Sen, apare ca o femeie rezervată, tăcută, dar cu o prezență care impune, simbolizând figura maternă tradițională. În momentele tensionate, ea devine vigilentă și chiar rigidă, ceea ce subliniază rolul ei de gardian al onoarei familiei. Chabu aduce o notă de candoare în atmosfera tensionată a casei. Inocența și afecțiunea ei sinceră se evidențiază în contrast cu lumea complexă a adulților, iar legătura pe care o dezvoltă cu Allan este una caldă și spontană, numindu-l „frate” ; fapt ce pune accentul pe integrarea lui Allan în familia Sen, cel puțin din perspectiva celor mici.

Evoluția relației,compromisurile și finalul poveștii

  

           Relația dintre Allan și Maitreyi se adâncește treptat, însă este descoperită de sora mai mică a lui Maitreyi, Chabu, care anunță familia. Ca urmare, Maitreyi este izolată în casă, lipsită de libertatea de a comunica cu Allan, deși își dorește să-i vorbească și să-i explice ce simțea. Tatăl ei, domnul Sen, devine neînduplecat, hotărât să apere onoarea familiei în fața unei legături considerate inacceptabile din perspectiva tradiției. Allan, alungat din casa unde fusese primit cu afecțiune, pleacă spre munții Himalaya, purtând în el durerea unei iubiri întrerupte brutal. Acolo o întâlnește pe Jenia Isaac, o tânără sud-africană în căutarea unui adevăr spiritual, alături de care trăiește o perioadă de reflecție și echilibru. Finalul romanului nu oferă o împăcare între cei doi, ci o ruptură definitivă: Maitreyi se dă unui  vânzător și rămâne însărcinată, iar povestea lor rămâne suspendată într-un trecut pe care nici timpul, nici experiențele ulterioare nu îl pot șterge cu totul.